În data de 7 iulie 2011 a avut loc la sediul Societăţii „Progresul Silvic” – Bucureşti festivitatea în cadrul căreia i s-a conferit d-lui prof. H.C. dr. ing. CICERONE ROTARU diploma şi titlul de „membru de onoare” al Societăţii pentru meritele sale pe planul cercetării ştiinţifice forestiere, al învăţământului superior silvic, pentru crearea de colaborări fructuoase, la cel mai înalt nivel, între silvicultura franceză şi cea română, pentru promovarea silviculturii româneşti peste hotare, pentru sprijinul acordat administraţiei silviculturii române după revoluţia din 1989, pentru crearea de punţi de legătură între silvicultorii din România şi cei din străinătate.
Pe lângă prezentarea făcută de preşedintele Societăţii „Progresul Silvic” – ing. Gh. Gavrilescu, au prezentat omagiul lor membri marcanţi ai societăţii precum: prof. dr. ing. I. Milescu – membru titular ASAS, prof. dr. ing. I. Florescu – membru titular al ASAS, prof. H.C. dr. ing. M. Ianculescu – membru titular al ASAS şi secretar general ASAS, ing. Balogh Sandor – director general adjunct al Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, dr. ing. M. Daia – din cadrul Romsilva, dr. ing. I. Sbera – preşedinte executiv ASFOR.